Serbare câmpenească organizată de localnici din Pungești la câteva sute de metri de sonda Chevron

Serbare câmpenească organizată de localnici din Pungești la câteva sute de metri de sonda Chevron
Serbare câmpenească organizată de localnici din Pungești la câteva sute de metri de sonda Chevron
Publicat: 01/05/2014, 21:16
Actualizat: 09/02/2016, 02:40

Ziua de 1 Mai este sărbătorită pe câmpul de la ieșirea din satul Siliștea, comuna Pungești, de către aproximativ 200 de localnici care s-au adunat în fața unei scene improvizate pe islazul comunal, acțiunea fiind organizată la inițiativa Asociației Mișcarea de Rezistență Pungești, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Considerăm că, după șase luni în care au avut parte doar de amenzi și bătăi cu jandarmii, localnicii merită și ei să se relaxeze, să-și descrețească frunțile. Pe lângă evoluția artiștilor, activiștii de mediu transmit pe scena improvizată mesaje de solidaritate și de luptă împotriva fracturării hidraulice. Nu am renunțat la luptă și nici nu ne vom da bătuți așa de ușor”, a declarat, joi, Zîna Domintean, unul dintre liderii Asociației Mișcarea de Rezistență Pungești.

Acțiunile organizate de 1 Mai la Siliștea, comuna Pungești, sunt supravegheate de zeci de jandarmi și polițiști, însă fără ca aceștia să intervină, în condițiile în care nu s-au înregistrat incidente.

Pe lângă localnici, la serbarea câmpenească sunt prezenți și activiști de mediu din Bacău, Iași, București și Constanța, unii dintre ei instalându-și corturi acolo încă de miercuri seară.

Serbarea câmpenească are loc la aproximativ 600 de metri de perimetrul deținut de compania Chevron, unde a fost ridicată prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu...
Viața la bloc. Adevărul despre repartitoare. Cum sunt păcăliți oamenii
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×